Baby Doll - cremă ultra-hidratantă

210 RON

Cantitate

peste 0 in stoc

Baby doll cremă ultra-hidratantă
 
Este bine de știut că hidratarea este extrem de importantă pentru orice tip de ten atunci când ne dorim să avem o piele sănătoasă, cu un aspect catifelat. Fiind cel mai mare organ al corpului omenesc, pielea are rolul de a funcționa ca o barieră, protejându-ne de elementele dăunătoare care ne pot afecta pielea. Aceste elemente externe includ orice tip de factori, de la leziunile provocate de soare și un somn insuficient până la fumat și poluare. Cu cât pielea este mai hidratată, cu atât sunt mai puternice celulele din epidermă, stratul extern al pielii.
Cea mai complexă, versatilă și echilibrată cremă hidratantă formulată în laboratorul Plush, Baby Doll este potrivită pentru toate tipurile de ten și poate fi utilizată atât de adolescente, cât și de doamne atunci când tenul necesită o hidratare intensă, de lungă durată sau când nimic din ceea ce aplicăm pentru hidratare nu pare să mai aibă efect. Formula are la bază active anti-deshidratare care rețin apa până la 30 de ore în straturile superioare ale epidermei și previn evaporarea acesteia, fără însă a interfera cu mecanismul natural de apărare al pielii. Studiile in vivo efectuate pe agenții umectanți din această formulă arată o eficiență mai bună decât cea a glicerinei în ceea ce privește hidratarea pielii. Crema se absoarbe rapid și oferă catifelare pielii. Efectele pot fi obsevate încă de la prima aplicare și senzația de piele intens hidratată se menține până la 30 de ore după aplicare.
 
Ingrediente active/ Acțiuni specifice:
 
Active anti-deshidratare
 
Agenții umectanți din această formulă acționează asupra proteinelor pielii pentru a menține moleculele de apă în stratum corneum. Aceștia previn evaporarea apei, fără însă a interfera cu mecanismul natural de apărare a pielii. Studiile in vivo și in vitro efectuate pe acești activi arată că aceștia își mențin eficiența până la 30 de ore după aplicare. Astfel, activele anti-deshidratare din formula Baby Doll se dovedesc a fi mult mai eficiente decât alți agenți anti-deshidratare folosiți adesea în formulele cosmetice, printre care menționăm glicerina.
 
Acid hialuronic (Hyaluronic Acid)
 
Un singur strop de acid hialuronic poate ține până la de 1.000 de ori greutatea sa în apă. Aceste capacități hidratante impresionante fac din acidul hialuronic una dintre principalele componente benefice ale tuturor tipurilor de produse de îngrijire a pielii. Acidul hialuronic funcționează umplând spațiile care separă celulele epidermei. Această creștere a nivelului apei din piele duce în mod natural la o piele mai plină de volum, și, prin extensie, la o piele mai catifelată.
 
Ulei de cocos fracționat (Caprylic / Capric Triglycerides)
 
Lichid uleios incolor, inodor, compus din trigliceridele acizilor capric și caprilic din uleiul de cocos. Este non-comedogenic, fiind adecvat pentru toate tipurile de ten.
Beneficiile uleiul de cocos fracționat:
• are o textură lejeră și mătăsoasă;
• este incolor, are miros neutru;
• îmbunătățește penetrarea substanțelor active în piele;
• nu acoperă porii și nu formează un strat gras pe piele;
• conferă un aspect satinat.
 
Pantenol (Panthenol)
 
• Panthenolul, sau provitamina B5, este recunoscut pentru efectul calmant, reparator, hidratant și antiinflamator al pielii, utilizat frecvent pentru fortificarea și înfrumusețarea pielii.
 
Squalane
 
• substanță uleioasă care intră în componența altor uleiuri vegetale;
• are rol de protecție și hidratare, susține absorbția optimă a formulelor de îngrijire a pielii.
 
Violeta Indiană (Viola Odorata Leaf Extract)
 
Violeta are un parfum fructat pe care putem să îl asociem cu farmecul oriental.  Prospețimea sa devine o încântare pentru simțuri. Sunt necesare 1000 kg de petale pentru a obține un litru de ulei esențial. Prin urmare, acesta este unul dintre cele mai scumpe uleiuri esențiale. Ideală pentru a hidrata pielea, uleiul esențial de violetă se adaptează cu ușurință pe orice tip de ten. Uleiul hidratează pielea, conferă pielii un aspect sănătos și previne apariția erupțiilor cutanate. Având un puternic caracter antiinflamator, uleiul esențial de violetă este benefic pentru hidratarea tenurilor acneice. De asemenea, violeta este adesea utilizată în aromaterapie, fiind un veritabil afrodisiac cerebral. Parfumul de violetă vă binedispune, înlăturând eficient oboseala.
 
Vitamina E (Tocopheryl Acetate)
 
Cunoscută drept vitamina frumuseții și ca fiind un antioxidant puternic, vitamina E contribuie la netezirea liniilor fine, previne apariția ridurilor. 
 

Aqua, Panthenol, Butylene Glycol, Acetamidoethoxyethanol, Hyaluronic Acid, Viola Odorata Leaf Extract & Caprylic/Capryc Triglyceride, Phenoxyethanol, Benzyl Alcohol/Potassium Sorbate, Tocopheryl Acetate, Nylon – 12/Sodium Hyaluronate, Caprylic/Capric Triglycerides, Ethylhexyl Olivate/Sodium Acrylates, Copolymer/Polyglyceryl – 4 Olivate, Squalane

toate tipurile de ten

hidratează intensiv

Instrucțiuni de utilizare: se aplică dimineața, masând ușor până la absorbția totală.

Modalitate de păstrare: A se păstra la temperatura cuprinsă între 3-15°C. 

Gramaj: 50 ml

Deoarece produsele sunt realizate săptămânal în loturi mici și pot fi personalizate, formula lor poate fi modificată prin îmbogățirea acesteia cu active noi, active care măresc gradul de eficacitate al produsului. Fotografiile de produs de pe site sunt cu titlu informativ. Chiar dacă pot interveni diferențe de ambalaj, vă asigurăm de calitatea terapiei dumneavoastră Plush.

Timpul de execuție și livrare al comenzii dumneavoastră poate varia între o zi și trei zile lucrătoare, în funcție de programările formulărilor din laborator.

Livrarea se realizează prin GLS și va fi achitată separat, direct la curier. (*Aproximativ 17-20 lei, în funcție de zona de livrare).